Rugăciune către Maica Domnului, din pravila Sfântului Serafim de Sarov

Preasfântă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, acoperă-mă şi mă păzeşte pe mine, robul tău, de toată răutatea sufletului şi a trupului şi de tot vrăjmaşul cel nevăzut şi văzut.

« Bucură-Te, Ceea ce eşti cu har dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. »

Bucură-te şi te veseleşte, Născătoare de Dumnezeu Fecioară şi te roagă pentru robul Tău. Doamnă şi Stăpână a îngerilor şi Maică a creştinilor, ajută-mi mie robului tău. O, Marie, cu totul fără de prihană, bucură-te, Mireasă nenuntită. Bucură-te, bucuria celor necăjiţi şi mângâierea celor scârbiţi! Bucură-te, hrana celor flămânzi şi limanul celor înviforaţi! Bucură-te, Cea mai sfântă decât sfinţii şi decât toată zidirea mai cinstită! Bucură-te, sfinţenia Tatălui, lăcaşul Fiului şi umbrirea Duhului Sfânt! Bucură-te, palatul de lumină al lui Hristos Dumnezeului nostru, Împăratul tuturor! Bucură-te, lauda creştinilor şi ajutătoarea cea gata a celor ce te cheamă pre tine!

Preasfânta Stăpâna mea, păzeşte-mă sub acoperământul tău, căci în preacuratele tale mâini îmi pun duhul meu. Fii ajutătoare şi acoperământ sufletului meu în ziua cea înfricoşătoare a judecăţii şi roagă-te pentru mine, nevrednicul, să intru curat şi limpezit în rai. Să nu mă lepezi, Doamna mea, pe mine, robul tău, ci ajută-mi mie şi dă-mi împlinirea cererii. Izbăveşte-mă de toată primejdia, bântuiala, nevoia şi neputinţa şi dăruieşte-mi pocăinţă mai înainte de sfârşit. Ca prin mijlocirea şi ajutorul tău, mântuindu-mă în viaţa aceasta de acum de tot vrăjmaşul văzut şi nevăzut, umblând cu plăcere de Dumnezeu în voia iubitului tău Fiu şi Dumnezeului nostru, iar la ziua cea înfricoşătoare a judecăţii izbăvindu-mă de veşnică şi grozavă muncă, să mă închin, să mulţumesc şi să slăvesc întru tot sfânt numele tău în vecii vecilor. Amin !

Bucură-Te, Cea  plină de har !

Bucură-Te, Ceea ce eşti preafericită !

Bucură-Te, Cea preabinecuvântată !

Domnul este cu Tine !


Sursa: https://preasfantafecioaramaria.wordpress.com