Discriminarea la locul de muncă, lipsa accesului la servicii publice, la transport, probleme de înţelegere, acceptare şi integrare în societate, un loc de muncă- toate acestea sunt provocări pe care o persoană cu dizabilităţi le întâmpină zilnic.

                                                                                                                                                                                                      Sursa: Anamaria Blanaru, redactor AlTreileaSector.ro

Cauzele care îngreunează sau împiedică angajarea persoanelor cu dizabilităţi au în vedere două aspecte: pe de o parte, aceste persoane nu cunosc drepturile şi alternativele pe care le au în ceea ce priveşte angajarea, accesul la servicii publice şi locul lor în societate; pe de altă parte, nici vecinii, colegii sau angajatorii lor nu cunosc legislaţia şi formele prin care pot integra aceste persoane în societate sau la locul de muncă.

(Ne)şansele unei persoane cu dizabilităţi de a-şi găsi un loc de muncă în România (Institutul pentru Politici Publice, 2012) este un studiu care surprinde tocmai aceste aspecte menţionate mai sus. Documentul analizează experimentele de economie socială din România, cu referiri şi la spaţiul exterior statelor Uniunii Europene, urmărind rezultatele şi provocările întâmpinate de proiectele de economie socială finanţate din Programele Operationale. Studiul poate fi citit şi ca un ghid al integrării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, întrucât cuprinde informaţii referitoare la facilităţile şi stimulentele pentru angajatorii persoanelor cu dizabilităţi, forme de angajre, cifre care atestă numărul de persoane cu dizabilităţi angajate în România, proiecte pentru crearea locurilor de muncă în acest sector şi, spre final, o serie de sfaturi obiective pentru îmbunătăţirea accesului acestor persoane pe piaţa muncii.

Conform studiului, în România, la sfârşitul lunii martie 2012, 4.5% dintre persoanele cu dizabilităţi aveau un loc de muncă. Menţionăm faptul că aceasta cifră poate să difere în alte studii ce urmăresc acelaşi subiect, întrucât există mai multe metode de cercetare şi factori diferiţi luaţi în calcul. De exemplu în datele oficiale ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, procentul se ridică în jurul a 12%- fiind luate în calcul doar persoanele declarate oficial apte de muncă, la momentul cercetării.

Există două opţiuni principale de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi din România: munca deschisă (open work)- adică angajarea pe piaţa liberă, competitivă a muncii şi cota de anagajare- fiind obligaţia oricărui angajator să ocupe un procent de posturi cu personal cu dizabilităţi. În cazul anagajatorilor cu peste 50 de angajaţi, studiul trimite la Legea nr.448/2006 care îi obligă pe angajatori ca 4% din numărul total al personalului să fie format din persoane cu dizabilităţi.

Direcţionat către posibilii angajatori, studiul expune şi avantajele şi opţiunile pe care le au aceştia pentru respectarea legii şi, bineînţeles, integrarea beneficiarilor: subvenţii acordate de stat pentru achiziţia de echipamente adaptate, subvenţionarea unui cuantum din salariul anual al unei persoane cu dizabilitaţi, bonusuri pentru contribuţia angajatorului pentru taxele de securitate socială.

Alternativele cotei de angajare reprezintă un alt subiect atins de autorii studiului. Astfel, persoanele cu dizabilităţi pot lua în considerare încă două opţiuni: „munca asistată” (job coach)- care presupune servicii şi facilităţi de sprijin pentru menţinerea locului de muncă, sau întreprinderile sociale- care susţin economic integrarea acestora pe piaţa locurilor de muncă: cooperative, uniuni de credit, societăţi de garanţii mutuale etc. Tot ca alternative la cota de angajare există opţiunile aplicate la nivel internaţional, pe care ar putea să le aibă în vedere şi angajatorii români: subcontractarea de servicii prestate de persoane cu dizabilităţi în ateliere protejate, organizarea de cursuri de calificare/perfecţionare sau finanţarea unor programe de pregătire vocaţională

Sunt expuse si date statistice în ceea ce priveşte integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa locurilor de muncă. La 30 martie 2012, în România existau 567 unităţi protejate unde lucrau 1577 de persoane cu dizabilităţi. Beneficiile de ordin fiscal pe care le pot obţine prin unităţile protejate, pot fi un imbold pentru anumiţi angajtori, întrucât acestea se extind de la scutirea de plata a taxelor de autorizare la înfiinţare, la scutirea de plata a impozitului pe profit (cu anumite condiţii), până la drepturi şi facilităţi acordate de autorităţile administraţiei publice locale.

Din analiza distribuţiei geografie a finanţărilor alocate economiei sociale, autorii studiului au ajuns la concluzia că regiunea Bucureşti-Ilfov a primit cei mai mulţi bani, urmată fiind de regiunile Nord-Vest, Sud şi Centru, în timp ce regiunile Nord-Est şi Sud-Vest au avut cele mai puţine fonduri. Exemplele de proiecte care au absorbit cele mai multe fonduri UE în acest context până la finele anului 2011 sunt: Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (96 locuri de muncă create), Asociatia AFI ProFamilia (125 locuri), Fundatia PAEM Alba (156 locuri).

Unul dintre punctele slabe evidenţiate în studiu are în vedere modul de utilizare a fondurilor de către organizaţiile române, mai exact plasare pe un plan secundar a necesităţii creării locurilor de muncă, şi optarea, în schimb, pentru organizarea unor cursuri de formare sau a altor acţiuni de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. Cauza unor astfel de situaţii este lipsa unui cadru legislativ pentru ceea ce reprezintă economia socială şi managementul corect al utilizării fondurilor

La nivel prospectiv, şansele de incluziune socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi depind de câteva coordonate generale cu care se finalizează cercetarea de faţă:

- redactarea cadrului legal având în vedere experienţele internaţionale existente şi realităţile naţionale
- condiţii reale de incluziune în societate a persoanelor cu dizabilităţi
- considerarea economiei sociale o alternativă în raport cu celelalte forme de angajare
- promovarea economiei sociale şi a întreprinderilor sociale.

Cât se va pune în practică cu adevărat şi cât va rămâne trasat doar pe hârtie rămâne deocamdată un semn de întrebare şi un interval în care rămâne în aşteptare integrarea firească a persoanelor cu dizabilităţi în societatea românească.

Studiul poate fi consultat   aici  ipp-cncd-studiu-economia-sociala.pdf (813101)