Campania ,,Ajuta si tu pe Mos Craciun !'' - 07.11.2016 - 20.12.2016

09.11.2016 19:12
 

Certificat pentru Fapte Bune.ppt (348,5 kB)   Descarca si completeaza cu datele tale, daca esti unul dintre sponsorii acestei Campanii !

Printeaza, Balanta faptelor bune,sa iti amintesti de noi si de Darul tau! 
 
 

 

Campania ,, Ajuta si tu pe Mos Craciun !'' deschisa azi,07 noiembrie 2016 isi propune ca pana pe 20 decembrie 2016 sa poata aduna fondurile necesare pentru achizitionarea darurilor lui Mos Craciun care vor fi impartite celor 250 de copii si 50 de batrani din Platonesti, jud.Ialomita. Suma necesara Mosului este de 3.435,70 RON = 799 euro. Un cadou are ca pret de cost 2,67 de euro. Poţi alege câte cadouri vrei sa oferi, unul sau mai multe.Implica-te si tu alaturi de noi, pentru a aduce zambetul pe fetele copiilor si a persoanelor in varsta, singure si fara resurse.Daruieste de Craciun !  

 

Draga adult mereu grabit si incarcat de responsablitati, e adevarat, e greu de crezut ca ai putea citi o scrisoare de la Mos Craciun, si totusi tocmai o faci, chiar daca esti suta la suta convins ca Mosul nu exista.


Era o vreme in care toti credeau in mine si in magia Craciunului, insa acum sunteti voi, adultii, cei care incercati sa imprimati pragmatismul si individualismul copiilor mici! 

Ce mai ramane din spiritul sarbatorilor, fara ca un copil sa simta emotia asteptarii, surpriza de a descoperi? Iar tu, ca adult, si nu orice fel de adult, ci unul responsabil, cum simti tu sarbatorile?Ce inseamna pentru tine sa simti Craciunul?


Da, stiu, imi vei spune ca traiesti vremuri grele, ca situatia economica este precara si nu iti mai sta mintea la chestiuni spirituale, insa afla ca stramosii tai, cei care credeau in mine si le insuflau si copiilor aceasta dragoste de a se prinde in filele povestii de Craciun, erau oameni fericiti, sanatosi, linistiti, intr-un cuvant, erau oameni simpli si mandri de simplitatea cu care isi traiau clipele vietii. 

Ce iti lipseste tie ca sa te poti bucura din nou de toate acestea? 

Poate, daca ai incerca sa crezi din nou in mine, ai redobandi sufletul pur de copil, ai simti o bucurie imensa, chiar daca sub brad ai gasi o foaie colorata, un desen facut cu migala de catre copilul tau, o fotografie frumos inramata sau poate ca cel mai mult te-ar multumi o simpla imbratisare sincera, si atunci vei simti din nou ca eu exist si ca tu te poti bucura de magia sarbatorilor. 


Vezi tu, adultule, nu ai nevoie de lucruri prea sofisticate pentru a simti toate acestea, ci dimpotriva, ai nevoie de simplitate! 

Esti sanatos? Ei bine, afla ca esti unul dintre cei mai norocosi adulti din lume!

 In timp ce tu te plangi ca nu ai apucat sa colinzi magazinele in cautare de reduceri, altii, bolnavi de ani de zile, fac cure intense pentru a prelungi viata, altii se chinuie sa supravietuiasca fara un picior, fara vedere, fara auz, altii fara sa vorbeasca.

 Toti acestia stiu ca sanatatea este bunul cel mai de pret, iar cei mai multi dintre ei cred in mine, cred in Dumnezeu si cred ca pentru fiecare dintre oamenii acestei lumi exista speranta.

 Tu cand ai incetat sa mai crezi in speranta? Cand ai devenit un om al progresului, o mica si elaborata masinarie cu scopuri atat de pragmatice si bine definite? Cand ai uitat, draga adultule, ca ai si suflet? 

Nu vreau sa te cert, vreau doar sa iti spun ca speranta se regaseste in lumea simpla a celor care cred.
Iar daca in sfarsit decizi ca vrei sa ma ajuti si sa ma intalnesti, ma gasesti in zambetul celor 250 de copii care ma asteapta in Platonesti,Ialomita-Romania,in micile daruri (cumparate din banii tai ) pentru cei 50 de batrani nevoiasi ai comunitatii respective, in linistea si frumusetea diminetilor de iarna, in fulgii de zapada care iti vor cadea lin la picioare. Nu e nevoie decat sa vrei ! Te imbratisez si te astept cu drag in lumea celor care cred !  Batranul si mereu prezentul Mos Craciun!

 Donatii directe in conturile bancare ale ASOCIATIEI  ELEISON in  :

   C.I.F 323 40 710 

   IBAN LEI :    RO 62 BRDE 230 SV 31 023 382 300

   IBAN  Euro : RO 58 BRDE 230 SV 31 023 462 300

   SWIFT  BRDEROBU

    

 deschise la Sucursala BRD Bank Slobozia - Ialomita,sau accesand butonul de donatii PayPal.